În 1914, celebrul Sigmund Freud a publicat o lucrare intitulată Despre narcisism: o introducere. Freud a propus un set de idei destul de complicat în care a sugerat că narcisismul este legat de faptul că libidoul cuiva (energia care se află în spatele instinctelor de supraviețuire ale fiecărei persoane) este direcționat spre interior, spre sine, sau spre exterior, către ceilalți. El a simțit că bebelușii direcționează întreg libidoul spre interior, o stare la care a numit-o narcisism primar.
În ideea lui Freud, a existat o cantitate fixă din această energie și, în măsura în care acest libido era îndreptat spre atașamentul față de ceilalți, ar diminua cantitatea disponibilă pentru sine. „Dăruind” această iubire, Freud a sugerat că oamenii au experimentat un narcisism primar diminuat și, pentru a reumple această capacitate, el credea că primirea în schimb a iubirii și afecțiunii în lume era vitală pentru menținerea unui sentiment de satisfacție.
CITESTE SI DESPRE: Etapele vindecării după abuzul narcisist
În plus, în teoria personalității a lui Freud, sentimentul unei persoane despre sine se dezvoltă pe măsură ce copilul interacționează cu lumea exterioară și începe să învețe norme sociale și așteptări culturale care conduc la dezvoltarea unui ideal al ego-ului sau a unei imagini perfecte despre sine pe care ego-ul il reprezinta la baza.
O altă variabila a teoriei lui Freud este ideea că această iubire de sine ar putea fi transferată si unei alte persoane sau unui obiect. Dăruind dragoste, Freud a sugerat că oamenii au experimentat un narcisism primar diminuat, lăsându-i mai puțin capabili să se hrănească, să se protejeze și să se apere. Pentru a reumple această capacitate, el credea că primirea dragostei și afecțiunii în schimb era vitală.
articolul continua pe pagina urmatoare
