CITESTE SI DESPRE: Cum sa te descurci intr-o casnicie nefericita
Alegerile lui sunt limitate; el poate fie să rămână cu propria sa percepție, fie să adopte percepția părintelui său. Când această percepție vine de la persoana de care depinzi pentru hrana, adăpostul și protecția ta, un copil mic acceptă cel mai adesea „realitatea” părintelui în detrimentul lui.
Copilul începe să se îndoiască de propriile sale percepții și, în timp, își pierde încrederea în capacitatea de a lua decizii sau de a percepe cu acuratețe ceea ce se întâmplă în jurul său. Ea devine obișnuită să adopte credințele, percepțiile și opiniile mamei sale narcisiste ca realitate. Ori de câte ori apare disonanța, ea o rezolvă automat, ignorând orice este contrar realității mamei sale narcisiste.
Unii copii nu cedează. Ei fie contestă în exterior diferența de percepții, fie pretind că acceptă părerile mamei lor narcisiste, păstrând în tăcere propriile lor. Oricum, ei nu învață că mamele lor sunt oameni raționali, de încredere și nici nu au un model de observare și gândire rațională.
CITESTE SI DESPRE: Ce se intampla cand ii dai unui narcisist tratamentul tacut
Indiferent ce a făcut, nu își va cere niciodată scuze sincere pentru nimic. În schimb, de fiecare dată când simte că este obligată să iși ceară scuze, se va îmbufna, va cere scuze insultătoare sau va nega scuzele pe care tocmai le-a făcut cu justificări, calificări sau autocompătimire:
- „Îmi pare rău că ai simțit că te-am umilit”
- „Îmi pare rău dacă te-am făcut să te simți rău”
- „Dacă am făcut asta a fost greșit”
- „Îmi pare rău, dar nu pot face nimic în privința asta”
- „Îmi pare rău, dar a fost doar o glumă. Ești prea sensibilă”
- „Îmi pare rău că te-am făcut să te simți neîndemânatic, prost și dezgustător”…
citeste in continuare pe pagina urmatoare
